Dan Voiculescu, zis şi motanul Felix, este încă sub impactul sărbătorii de pe 24 ianuarie, în care s-a aniversat Unirea înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza. Preşedintele Partidului Conservator vrea să fie un mic Cuza la rândul său. El a propus o unire de zile mari între PSD şi PNL, formaţiunea astfel născută urmând a se numi Alianţa Social-Liberală.
"Pentru ca PSD şi PNL să nu devină, treptat, doar partide istorice, trebuie formată, în cel mai scurt timp, Alianţa Social Liberală, trebuie elaborat un program politic temeinic şi trebuie construit un guvern din umbră solid, care, prin contrast, să demonstreze precaritatea Executivului în funcţie şi să-i convingă pe români că există alternativă. România are personalitaţi marcante, în politică şi în afara ei, care ar putea restaura, chiar şi din umbră, încrederea românilor în funcţia de prim-ministru", a scris Voiculescu pe blogul său. "Motanul" consideră că "actualul regim nu poate fi schimbat decât cu peste 70 la sută din voturi". (V.P.)
![]()
M-am săturat de atâţia oameni care sunt anti. Sunt pe cale să devin anti celor care sunt anti.Anti Băsescu, anti Boc, anti Antonescu, anti Mircea Badea, anti Elena Udrea, anti Valentine's Day, anti Dragobete, anti FMI, anti comunism, anti globalizare.E greu să mai şi respiri cu atâta ură în guşă. Caut nişte oameni pro, dar nu Pro Tv, că sunt anti.<...

Haplea va propune o mancare de sezon, care va face mai puternici.
Ce iti trebuie pentru 4 portii:
- 1 piept de pui dezosat
- 500 gr de spanac
- 2 cepe (plus o ceapa verde)
- 150gr pasta de rosii
- sare, piper
- 4 catei de usturoi
Plan de lu...
Un om de la ţară, împreună cu băiatul său, vizitează un magazin universal de la oraş. Rămîn amîndoi blocaţi în faţa celor doua ziduri strălucitoare, care se despărţeau şi apoi se uneau la loc. Băiatul întreabă:
- Tată, ce-i asta?
Tatăl, care în viaţa lui nu văzuse un lift, răspunde:
- Fiule, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea, nu ştiu ce poate fi!
În timp ce se uitau amîndoi, cu ochii ieşiti din orbite de uimire, o bătrînă într-un cărucior cu rotile vine, apasă un buton, cele două ziduri se deschid, iar bătrîna intră într-o mică cameră. Zidurile se închid, iar cei doi văd niste cerculeţe mici de lumină, care se aprindeau şi se stingeau. Zidurile se deschid din nou şi apare o blondă superbă de 24 de ani.
- Fiule, du-te repede şi cheam-o pe mă-ta!
![]()
O femeie petrece în medie 23 de minute în fiecare zi pentru a-şi spăla şi usca părul, ceea ce înseamnă aproximativ două ore şi jumătate în fiecare săptămână. Însă, în timp ce aproape 40% dintre femei îşi spală zilnic părul, se pare că este în creştere numărul persoanelor care renunţă la acest lucru pentru a obţine un p...