Nu trebuie să fii un geniu în domeniul politicii pentru a anticipa o pulverizare a PSD-ului. Demisia lui Diaconescu reprezintă un prim pas, taberele îşi ascut declaraţiile şi războiul fratricid este iminent. Radu Mazăre, Che Guevara de Constanţa, îl atacă fără milă pe fostul ministru de externe:"O jitie trădătoare! Dacă el, candidat la şefia partidului, cel mai important partid de opoziţie, şi a doua zi a trecut în barca slugilor lui Băsescu, cum pot să-i spun decât o jitie trădătoare! Bine că n-a ieşit el preşedinte, că trebuia să demisionez eu... Că nu puteam să mă ducă cu partid cu tot la cheremul mult iubitului conducător!". Nici greii partidului nu trec cu vederea evenimentul.
"Nu m-am aşteptat. Deplâng această decizie, îl credeam un om mai temeinic", a afirmat Ion Iliescu. "Mă tem ca PSD să nu revină la vechile metehne şi la practicile de dinainte de 2005. Sper ca schimbarea de generaţie să nu se transforme în schimbare de cadre pe criteriul cine nu e cu noi e impotriva noastră. Cristian Diaconescu este în opinia mea unul dintre cei mai buni specialişti ai PSD şi trebuia ţinut în partid, indiferent de numele celui căruia i-a acordat susţinerea la Congres”, afirmă şi Geoană.La Cotroceni şampania a fost pusă la rece. (O.N.)
![]()
M-am săturat de atâţia oameni care sunt anti. Sunt pe cale să devin anti celor care sunt anti.Anti Băsescu, anti Boc, anti Antonescu, anti Mircea Badea, anti Elena Udrea, anti Valentine's Day, anti Dragobete, anti FMI, anti comunism, anti globalizare.E greu să mai şi respiri cu atâta ură în guşă. Caut nişte oameni pro, dar nu Pro Tv, că sunt anti.<...

Haplea va propune o mancare de sezon, care va face mai puternici.
Ce iti trebuie pentru 4 portii:
- 1 piept de pui dezosat
- 500 gr de spanac
- 2 cepe (plus o ceapa verde)
- 150gr pasta de rosii
- sare, piper
- 4 catei de usturoi
Plan de lu...
Un om de la ţară, împreună cu băiatul său, vizitează un magazin universal de la oraş. Rămîn amîndoi blocaţi în faţa celor doua ziduri strălucitoare, care se despărţeau şi apoi se uneau la loc. Băiatul întreabă:
- Tată, ce-i asta?
Tatăl, care în viaţa lui nu văzuse un lift, răspunde:
- Fiule, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea, nu ştiu ce poate fi!
În timp ce se uitau amîndoi, cu ochii ieşiti din orbite de uimire, o bătrînă într-un cărucior cu rotile vine, apasă un buton, cele două ziduri se deschid, iar bătrîna intră într-o mică cameră. Zidurile se închid, iar cei doi văd niste cerculeţe mici de lumină, care se aprindeau şi se stingeau. Zidurile se deschid din nou şi apare o blondă superbă de 24 de ani.
- Fiule, du-te repede şi cheam-o pe mă-ta!
![]()
O femeie petrece în medie 23 de minute în fiecare zi pentru a-şi spăla şi usca părul, ceea ce înseamnă aproximativ două ore şi jumătate în fiecare săptămână. Însă, în timp ce aproape 40% dintre femei îşi spală zilnic părul, se pare că este în creştere numărul persoanelor care renunţă la acest lucru pentru a obţine un p...