Să ştii să oferi un cadou este o artă pe care trustul Adevărul, şi nu numai, se pare că nu o stăpâneşte deloc. În toamna trecută Adevărul Holding a preluat revista Historia, care din luna decembrie a apărut într-o nouă prezentare grafică, mult mai atractivă. Probabil pentru a cuceri definitiv publicul amator de istorie, conducerea trustului a decis ca la fiecare număr al revistei să ofere cadou şi câte un DVD din colecţia "Mari personalităţi care au marcat istoria lumii" serie care a mai fost distribuită şi cu alte produse marca Adevărul. Din nefericire cadoul se prezintă destul de rău, personal nu am reuşit să găsesc la chioşcuri, în cele trei luni de la relansare, un pachet care să conţină un DVD a cărui carcasă să nu fie facută zob. Calul de dar nu se caută la dinţi, dar decât complet terminat mai bine lipsă. Mâine vom reveni cu surprizele, de data aceasta pe bani, de la Jurnalul. (O.N.)
![]()
M-am săturat de atâţia oameni care sunt anti. Sunt pe cale să devin anti celor care sunt anti.Anti Băsescu, anti Boc, anti Antonescu, anti Mircea Badea, anti Elena Udrea, anti Valentine's Day, anti Dragobete, anti FMI, anti comunism, anti globalizare.E greu să mai şi respiri cu atâta ură în guşă. Caut nişte oameni pro, dar nu Pro Tv, că sunt anti.<...

Haplea va propune o mancare de sezon, care va face mai puternici.
Ce iti trebuie pentru 4 portii:
- 1 piept de pui dezosat
- 500 gr de spanac
- 2 cepe (plus o ceapa verde)
- 150gr pasta de rosii
- sare, piper
- 4 catei de usturoi
Plan de lu...
Un om de la ţară, împreună cu băiatul său, vizitează un magazin universal de la oraş. Rămîn amîndoi blocaţi în faţa celor doua ziduri strălucitoare, care se despărţeau şi apoi se uneau la loc. Băiatul întreabă:
- Tată, ce-i asta?
Tatăl, care în viaţa lui nu văzuse un lift, răspunde:
- Fiule, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea, nu ştiu ce poate fi!
În timp ce se uitau amîndoi, cu ochii ieşiti din orbite de uimire, o bătrînă într-un cărucior cu rotile vine, apasă un buton, cele două ziduri se deschid, iar bătrîna intră într-o mică cameră. Zidurile se închid, iar cei doi văd niste cerculeţe mici de lumină, care se aprindeau şi se stingeau. Zidurile se deschid din nou şi apare o blondă superbă de 24 de ani.
- Fiule, du-te repede şi cheam-o pe mă-ta!
![]()
O femeie petrece în medie 23 de minute în fiecare zi pentru a-şi spăla şi usca părul, ceea ce înseamnă aproximativ două ore şi jumătate în fiecare săptămână. Însă, în timp ce aproape 40% dintre femei îşi spală zilnic părul, se pare că este în creştere numărul persoanelor care renunţă la acest lucru pentru a obţine un p...