Amatorii de fotbal care nu au urmărit nicio transmisie fotbalistică din Africa de Sud vor avea o uriaşă surpriză neplăcută. O tradiţie locală asasinează timpanele celor mai sensibili. Celebrele trompete vuvuzela, folosite excesiv de localnici, dinamitează pur şi simplu efortul comentatorilor tv care relatează în direct de la faţa locului, majoritatea telespectatorilor urmând să reducă sonorul la minim. Un roi uriaş de bondari care bâzâie non-stop, acesta este efectul auditiv creat de miile de suflători în trompetă.
Chiar şi Guvernul local încearcă să reducă efectul vuvuzelelor."Guvernul cere sud-africanilor să fie respectuoşi în timpul imnurilor naţionale. Guvernul cere fanilor să nu se mişte, să nu discute sau să folosească vuvuzela în timpul intonării imnurilor. Respectul pentru imn este parte din experienţa totală pentru Cupa Mondială", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Themba Maseko.De asemenea, oficialii sud-africani au făcut apel la un comportament civilizat al fanilor, pentru a nu se ajunge la "răniţi". Vuvuzela este o trompetă de aproximativ un metru lungime folosită pe stadioanele din Africa de Sud de către suporteri în timpul meciurilor de fotbal.
![]()
M-am săturat de atâţia oameni care sunt anti. Sunt pe cale să devin anti celor care sunt anti.Anti Băsescu, anti Boc, anti Antonescu, anti Mircea Badea, anti Elena Udrea, anti Valentine's Day, anti Dragobete, anti FMI, anti comunism, anti globalizare.E greu să mai şi respiri cu atâta ură în guşă. Caut nişte oameni pro, dar nu Pro Tv, că sunt anti.<...

Haplea va propune o mancare de sezon, care va face mai puternici.
Ce iti trebuie pentru 4 portii:
- 1 piept de pui dezosat
- 500 gr de spanac
- 2 cepe (plus o ceapa verde)
- 150gr pasta de rosii
- sare, piper
- 4 catei de usturoi
Plan de lu...
Un om de la ţară, împreună cu băiatul său, vizitează un magazin universal de la oraş. Rămîn amîndoi blocaţi în faţa celor doua ziduri strălucitoare, care se despărţeau şi apoi se uneau la loc. Băiatul întreabă:
- Tată, ce-i asta?
Tatăl, care în viaţa lui nu văzuse un lift, răspunde:
- Fiule, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea, nu ştiu ce poate fi!
În timp ce se uitau amîndoi, cu ochii ieşiti din orbite de uimire, o bătrînă într-un cărucior cu rotile vine, apasă un buton, cele două ziduri se deschid, iar bătrîna intră într-o mică cameră. Zidurile se închid, iar cei doi văd niste cerculeţe mici de lumină, care se aprindeau şi se stingeau. Zidurile se deschid din nou şi apare o blondă superbă de 24 de ani.
- Fiule, du-te repede şi cheam-o pe mă-ta!
![]()
O femeie petrece în medie 23 de minute în fiecare zi pentru a-şi spăla şi usca părul, ceea ce înseamnă aproximativ două ore şi jumătate în fiecare săptămână. Însă, în timp ce aproape 40% dintre femei îşi spală zilnic părul, se pare că este în creştere numărul persoanelor care renunţă la acest lucru pentru a obţine un p...
Fii primul care comenteaza asupra acestui articol!
Foloseste formularul de mai jos.