Ambasada Italiei la Bucureşti şi Institutul Naţional de Comerţ Exterior (ICE), împreună cu Institutul Italian de Cultură, organizează a doua ediţie a Festivalului Italian (18 mai – 16 iunie). În cadrul programului Festivalului, se va desfăşura o Săptămână Italiană (28 mai – 3 iunie), cu un calendar dens de spectacole populare, filme pentru copii şi alte manifestări culturale, muzicale şi cinematografice.Se va acorda o importanţă deosebită produselor „made in Italy”, prin standuri turistice şi de artizanat, standuri enogastronomice cu produse italiene şi nu numai. Va fi pusă în evidenţă şi prezenţa ONG-urilor care activează în România.
Săptămâna va fi inaugurată în ziua de 28 mai prin vernisarea expoziţiei „Espresso: ritual, istorie şi cultură a cafelei italiene”. Dar iată o listă cu cele mai importante manifestări. Intrarea este liberă, cu excepţia recepţiei organizate pe 2 iunie la reşedinţa ambasadorului Italiei la Bucureşti.
„DE LA EMIGRARE LA INTEGRARE”
Organizator: Asociaţia Italienilor din România (RO.AS.IT.)
Expoziţie de fotografii - document la:
Muzeul Satului
Sala de expoziţii
28 mai - 3 iunie 2010
Vernisajul pe 29 mai , la orele 12,30
Expoziţie de documente şi fotografii legate de prezenţa italienilor în România, realizată printr-o tehnică digitală novatoare de reproducere a originalelor, puse la dispoziţie de descendenţii emigranţilor italieni, membri ai RO.AS.IT.
În decursul anilor, prezenţa şi munca atâtor italieni, ajunşi în România ca imigranţi, au contribuit la dezvoltarea socio-culturală şi economică şi la edificarea României moderne. Începând din 1850, zeci de mii de italieni au fost chemaţi în România de către domnitori, regi sau de autorităţile politice ale vremii, ori au venit din proprie iniţiativă, în căutarea unei vieţi mai bune în afara graniţelor ţării lor natale.
Fără să pretindă a fi o prezentare exhaustivă a complexului şi vastului drum istoric al imigraţiei italienilor în România, expoziţia îşi propune să ofere, printr-o sugestivă şi semnificativă secvenţă de imagini şi documente originale, un portret al pionierilor italieni în România. Imagini ce înfăţişează meserii, chiar modeste uneori, familii, momente de viaţă cotidiană etc.; toate dovedind prietenia şi extraordinara legătură ce-şi are originile în trecut şi vrea să cucerească ţinte tot mai ambiţioase, de la prima „emigrare” la o „integrare” reală.
SPECTACOL: “FRUMOASĂ EŞTI, ITALIE!”
Organizator: Asociaţia Italienilor din România (RO.AS.IT.)
La Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Spaţiul pentru concerte, 28 mai, orele 17,00 şi 31 mai, orele 13,00
Spectacolul va constitui o fuziune ideală între stiluri şi accente diferite aparţinând tradiţiilor populare cele mai străvechi şi mai înrădăcinate în cele două ţări, de la sugestivele cântece tradiţionale româneşti şi italiene până la dansurile minunate (printre care celebra „tarantella”, faimoasă în toată lumea).
Spectacolul va fi oferit de artişti şi reprezentanţi ai comunităţii italienilor din România, printre care cunoscutul tenor Antonio Furnari şi interpretul Alex Tomaselli and his band, tânărul Alberto Drăghici de la Liceul de Arte din Brăila, de Ansamblul de dansuri tradiţionale „Di nuovo insieme”, condus de maestrul Petre Şuşu etc.
Muzeul Satului va găzdui şi o expoziţie în care se vor prezenta rezultatele unei cercetări asupra italienilor din Ţara Haţegului.
Concurenţii de la "AMICI" la Bucuresti
Organizator: ADV Communication
Muzeul Satului
Spatiul pentru concerte, 30 mai orele 18,00
"Amici", celebrul "talent show" televizat ajuns la a noua editie si condus de cunoscuta prezentatoare italiana Maria De Filippi, este o adevarata "Scoala" la care participa concurenti cu virste cuprinse intre 18 si 25 de ani si care aspira sa devina celebritati in lumea muzicii, dansului si hip-hop-ului. Dupa o prima faza de perfectionare cu profesori, succesul artistilor-aspiranti, deseori remarcabil, este incredintat exclusiv telespectatorilor. "Baietii Mariei de Filippi", cu extraordinara lor capacitate de "a trai" pe scena si de a comunica cu publicul, "debarca" pentru prima oara la Bucuresti, sa-si intinlnesca prietenii romani.
Sărbătorirea oficială a Zilei Republicii
Reşedinţa Italiei, 2 iunie 2010, ora 19:15, participare pe bază de invitaţie
Ca în fiecare an, foarte mulţi cetăţeni italieni care trăiesc în afara graniţelor naţionale se întâlnesc pentru a celebra la sediul propriilor Reprezentanţe diplomatice şi consulare, ziua de 2 iunie, data de naştere a Republicii Italiene, proclamată în anul 1946 imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, la începutul perioadei de "reconstrucţie".
Zilele filmului italian "UN PORTRET AL ITALIEI TIMP DE UN SECOL"
28,29,30 mai - 1, 3 iunie
Sala Cinema a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Satului
28 mai, ora 18.30, GENERAZIONE 1000 EURO (Italia 2008, 101 min.);
Regia de Massimo Venier. Cu: Paolo Villaggio, Carolina Crescentini
În oraşul Milano din zilele noastre, un grup de proaspeţi licenţiaţi trăiesc de pe o zi pe alta, printre dificultăţile cauzate de lipsa unui loc de muncă stabil şi problemele existenţiale. Matteo este un geniu în matematică, asistent universitar neplătit care, pentru a-şi câştiga traiul, lucrează în secţia de marketing a unei societăţi care a hotărât să facă reduceri de personal. Prietenul şi colegul său de apartament Francesco îşi pune în practică pasiunea pentru cinema ca operator de cabină şi observă viaţa ca şi cum ar fi un film, acordând o notă fiecărui lucru.
29 mai, ora 18.30, SIGNORINA EFFE (Italia 2007, 95 min.)
Regia de Wilma Labate. Cu Filippo Timi, Valeria Solarino
La Torino în anul 1980, pe fundalul luptelor sindicale împotriva restructurării companiei Fiat, Emma şi Sergio se întâlnesc şi se îndrăgostesc în cele 35 de zile de proteste care culminează cu marşul celor 40.000 de „gulere albe”. În acest important moment al istoriei recente a Italiei, protagoniştii reprezintă foarte bine cele două suflete care convieţuiesc în această mare companie din Torino: Emma este pe cale să îşi obţină licenţa în matematică, lucrează în sectorul administrativ şi este logodită cu un inginer, în timp ce Sergio este un muncitor pasionat, implicat în luptele sindicale. Ea va repune totul în joc din cauza iubirii pentru el.
30 mai, ora 18.30, UNA VITA DIFFICILE (Italia 1961, 118 min.)
Regia de Dino Rossi. Cu Alberto Sordi, Lea Massari
Roma, anii ’60. Filmul este povestea unui italian mediu şi a experienţelor sale tragicomice în anii de creştere economică: Silvio Magnozzi este un fost ofiţer care înainte de război a studiat arhitectura, iar în perioada Rezistenţei a devenit partizan, cu sarcina de a se ocupa de propagandă. Aparent de nezdruncinat din propriile convingeri foarte ferme, Silvio demonstrează că preferă compania frumoasei Elena propriilor sarcini de muncă. După ce războiul ia sfârşit, Silvio devine ziarist dar este mai degrabă un scriitoraş care visează la o carieră activă în lumea presei scrise.
1 iunie, ora 18.30, GLI AMICI DEL BAR MARGHERITA (Italia 2009, 90 min.)
Regia de Pupi Avanti. Cu Diego Abatantuono, Laura Chiatti
Bologna, 1954. Taddeo, un tânăr de 18 ani, visează să devină client al faimosului Bar Margherita, care se află chiar în faţa casei lui. Printr-o stratagemă, tânărul devine şoferul personal al lui Al, personalitatea cea mai carismatică şi misterioasă din cartier. Datorită protecţiei sale, Taddeo va reuşi să devină martor al aventurilor lui Bep, îndrăgostit de însoţitoarea Marcella; despre peripeţiile lui Gian; despre nebuniile lui Manuelo; despre răutăţile lui Zanchi şi despre ciudăţeniile lui Sarti. Filmul redă perfect spiritul unei epoci în care trecutul – marcat de război – este lăsat în urmă de o Italie hotărâtă să privească înainte.
3 iunie, ora 15.00, NOVECENTO (Italia 1976, 315 min.)
Regia de Bernardo Bertolucci. Cu: Gérard Depardieu, Robert De Niro, Burt Lancaster, Donald Sutherland. Muzica de Ennio Morricone.
La începutul secolulul XX, la o fermă din regiunea Emilia, cresc împreună Olmo, fiu de ţărani, şi Alfredo, moştenitorul patronului, născuţi în aceeaşi zi. După primele greve şi Primul Război Mondial, fascismul pune în practică o politică de sprijin pentru proprietarii de pământ şi ajunge la putere. Cei doi tineri se căsătoresc: Olmo cu o învăţătoare de la ţară, iar Alfredo cu o moştenitoare. În anii ’30 drumurile lui Olmo şi Alfredo se despart. Primul, văduv, luptă împotriva dictaturii, în timp ce al doilea se dedică sectorului privat. La 25 aprilie 1945, ziua eliberării, în contextul dramei căderii conţilor, cei doi se reîntâlnesc. Fondat pe dialectica contrariilor, filmul Novecento este unanim considerat o capodoperă a cinema-ului italian şi mondial, o operă corală precum o melodramă de Giuseppe Verdi.capolavoro del cinema italiano e mondiale, un`opera corale come un melodramma di Giuseppe Verdi.
"Limba Italiana la sat" Cursuri de limba si cultura italiana la Muzeul Satului
28 Mai 2010 -> 3 Iunie 2010
Sala de Conferinte a Ministerului Culturii si Patrimoniului National,
ora 17.00 (înaintea proiectării filmelor)
În sugestivul cadru al Muzeului Satului, în colaborare cu profesorii de limba italiană de la Institutul Italian de Cultură şi de la Universitatea Bucureşti, cu lectorii de limba italiană de la Universităţile şi Liceele bilingve din Capitală, precum şi de la Şcoala Italiană „Aldo Moro”, va fi desfăşurată o activitate de informare despre învăţarea şi răspândirea limbii italiene. În cursul acestor lecţii, cu ajutorul unui material bibliografic, profesorii vor oferi sfaturi utile pentru aprofundarea cunoaşterii unui patrimoniu lingvistic şi cultural, prin intermediul căruia pot fi înţelese şi mai bine afinităţile şi legăturile extraordinare dintre Italia şi România. În acets cadru vor fi de asemenea organizate întâlniri culturale în limba română susţinute de italienişti, dedicate următoarelor teme: cinema, teatru, civilizaţie italiană, traduceri literare şi poezie.
Detalii pe www.festivalitalian.ro
Adaugat in: Cultura, 0 comentarii![]()
M-am săturat de atâţia oameni care sunt anti. Sunt pe cale să devin anti celor care sunt anti.Anti Băsescu, anti Boc, anti Antonescu, anti Mircea Badea, anti Elena Udrea, anti Valentine's Day, anti Dragobete, anti FMI, anti comunism, anti globalizare.E greu să mai şi respiri cu atâta ură în guşă. Caut nişte oameni pro, dar nu Pro Tv, că sunt anti.<...

Haplea va propune o mancare de sezon, care va face mai puternici.
Ce iti trebuie pentru 4 portii:
- 1 piept de pui dezosat
- 500 gr de spanac
- 2 cepe (plus o ceapa verde)
- 150gr pasta de rosii
- sare, piper
- 4 catei de usturoi
Plan de lu...
Un om de la ţară, împreună cu băiatul său, vizitează un magazin universal de la oraş. Rămîn amîndoi blocaţi în faţa celor doua ziduri strălucitoare, care se despărţeau şi apoi se uneau la loc. Băiatul întreabă:
- Tată, ce-i asta?
Tatăl, care în viaţa lui nu văzuse un lift, răspunde:
- Fiule, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea, nu ştiu ce poate fi!
În timp ce se uitau amîndoi, cu ochii ieşiti din orbite de uimire, o bătrînă într-un cărucior cu rotile vine, apasă un buton, cele două ziduri se deschid, iar bătrîna intră într-o mică cameră. Zidurile se închid, iar cei doi văd niste cerculeţe mici de lumină, care se aprindeau şi se stingeau. Zidurile se deschid din nou şi apare o blondă superbă de 24 de ani.
- Fiule, du-te repede şi cheam-o pe mă-ta!
![]()
O femeie petrece în medie 23 de minute în fiecare zi pentru a-şi spăla şi usca părul, ceea ce înseamnă aproximativ două ore şi jumătate în fiecare săptămână. Însă, în timp ce aproape 40% dintre femei îşi spală zilnic părul, se pare că este în creştere numărul persoanelor care renunţă la acest lucru pentru a obţine un p...
Fii primul care comenteaza asupra acestui articol!
Foloseste formularul de mai jos.